Am semnat în această săptămâna un proiect pe fonduri europene de aproximativ 20.000.000 lei (~ 4 mil. euro) extrem de important pentru Colegiul SNG, dar și pentru sistemul de învățământ din orașul nostru.
Din acest motiv, am avut astăzi bucuria de a mă afla alături de cadrele didactice de la Școala Națională de Gaz, ocazie cu care am prezentat investițiile incluse în proiect și anume:
- reabilitarea instalației de încălzire/răcire/ventilație prin montarea unor pompe de căldură
- reabilitarea instalației electrice
- utilizarea de energie regenerabilă/verde prin montarea de panouri fotovoltaice si panouri solare
- anveloparea clădirii
- reabilitarea instalației sanitare
- reparații după intervenții și zugrăvit
- asigurarea iluminatului de siguranță și a evacuării în caz de incendiu
- executarea instalației de stingere și detecție incendiu
Mulțumesc conducerii SNG pentru buna noastră colaborare extrem de importantă pentru dezvoltarea unui învățământ de calitate în municipiul Mediaș.