Proiect creșă cartier Vitrometan

În urma întâlnirii pe care am avut-o în campania electorală de anul trecut cu medieșenii care locuiesc în cartierul Vitrometan, am luat act de faptul că este extrem de important să găsim soluții pentru a construi o creșă în cartier. Astfel, am depus o solicitare în acest sens la CNI (Compania Națională de Investiții).

A fost o bucurie pentru mine să constat că dl ministru Cseke Attila a inclus și Mediașul în rândul localităților care vor beneficia de o nouă creșă, o investiție extrem de utilă pentru noi toți.

Le mulțumesc colegilor mei din Primărie care au ales să facă parte din echipa mea și care au înțeles că putem să dezvoltăm și să modernizăm orașul doar dacă atragem cât mai multe fonduri extrabugetare (fonduri europene și fonduri guvernamentale).

Proiect creșă cartier Vitrometan