Anunț candidatură Primăria Mediaș 2020 – Gheorghe Roman

Dragi medieșeni,


ca primar am înțeles încă de la preluarea mandatului că pentru a cunoaște problemele reale ale Mediașului este extrem de important să “iau la pas” orașul și să am cât mai multe întâlniri cu dumneavoastră.


Pentru mine și echipa mea a fost foarte clar că putem moderniza și dezvolta orașul doar dacă atragem cât mai multe fonduri extrabugetare – europene și guvernamentale.


Astfel că, după o muncă în echipă de peste 3 ani primim vești bune și foarte bune cu privire la unele obiective de investiții extrem de importante pentru oraș, investiții pe care nu le-am fi putut realiza niciodată din taxe și impozite locale.


Vom promova astfel în următorii ani lucrări pe fonduri europene și guvernamentale, nerambursabile de peste 150 milioane de euro.


Ținând cont de faptul că toate aceste investiții trebuie să-și atingă scopul în folosul medieșenilor, în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu colegii mei din PNL Mediaș și Sibiu, dar și cu foarte mulți cetățeni, am luat decizia de a candida pentru un nou mandat de primar la alegerile locale din acest an.

Depunere candidaturi alegeri 2016

Depunere candidatura primarie 2016Am ales să depunem candidaturile azi, de ziua sfântului mare mucenic Gheorghe, pentru că această zi are o semnificație deosebită. Așa cum sfântul Gheorghe a învins și a eliberat cetatea Silena, tot așa, îmi doresc ca noi medieșenii, împreună, să reușim să scoatem orașul din situația în care se află.
Așa cum am promis, avem o listă de consilieri locali complet nouă, o listă formată din oameni pregătiți, și dornici să se implice în rezolvarea problemelor orașului.
Aș vrea să le mulțumesc și pe această cale medieșenilor pentru că au semnat pe listele noastre de susținători, aș vrea în același timp să le mulțumesc pentru că au venit cu sugestii, cu recomandări și aștept ca și în perioada următoare să fie alături de noi.

Primăria Mediaş obstrucţionează dreptul legal la afişaj electoral al candidaţilor!

Primăria Mediaș obstrucționează dreptul legal la afişaj electoral al candidaţilor prin ignorarea solicitării adresate de mine cu mai bine de o săptămână în urmă.

În data de 10 mai am făcut o cerere către Primăria Mediaş prin care am solicitat să mi se asigure conform legislaţiei în vigoare, afişajul electoral pe suporturi în formă de prisme oblice (triunghiulare). În condiţiile de campanie electorală care durează doar treizeci de zile, cererea ar fi trebuit să primească un răspuns în cel mai scurt timp, lucru care nu s-a întâmplat însă.

Mai mult, un astfel de afişaj electoral este făcut deja de către alţi candidaţi la fotoliul de primar al Mediaşului. În aceste condiţii, consider că mi se îngrădeşte un drept legal şi anunţ public că începând cu data de 21 mai voi trece la realizarea afişajului electoral în condiţiile menţionate în cererea înregistrată la Primăria Mediaş cu numărul 5477/10 mai 2012.

Consider că medieşenii au dreptul la o campanile electorală civilizată şi la o corectă informare asupra proiectelor propuse de candidaţii la Primărie.