Start campanie electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020

Start campanie electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020

Dragi medieșeni,

astăzi s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020. Eu și echipa mea ne-am propus o campanie curată, civilizată în care nu vom denigra sau aduce atingere imaginii niciunui candidat sau partid politic cu care suntem în competiție.

Pe parcursul întregii campanii electorale mi-am propus, așa cum am procedat mereu, să am cât mai multe întâlniri cu dumneavoastră pentru a vă prezenta echipa mea, proiectele realizate, proiectele care sunt în curs de derulare, dar și obiectivele noastre pe termen lung pentru Mediaș.

Vă aștept cu drag la toate întâlnirile pe care le voi organiza în oraș și vă îndemn să fiți alături de mine și de echipa PNL pentru Consiliul Local, așa cum ați fost mereu.

Vă mulțumesc pentru susținerea și încrederea arătate pe parcursul acestui mandat.

Primăria Mediaș va deveni susținător oficial al Clubului Gaz Metan Mediaș

Dragi medieșeni, acum aproape 4 ani am fost întrebat de ce nu susțin Clubul Gaz Metan deși toată lumea știa că acesta se afla în insolvență. Mi-am exprimat public bucuria atunci când am aflat că în cele din urmă Clubul a ieșit din insolventa și am transmis că sunt deschis la un dialog.

Acum, când consider că toți cei care iubesc clubul fanion al orașului doresc binele fotbalului medieșean, am luat decizia de a propune Consilului Local susținerea financiară a activități sportive pe care o desfășoară aproximativ 200 de copii în cadrul Clubului Gaz Metan Mediaș.

Chiar dacă sunt concetățeni de-ai noștri cărora nu le convine nimic orice s-ar întâmpla la nivelul administrației locale putem să spunem fără să greșim că este prima dată în ultimii 30 de ani când Primăria Mediaș va deveni oficial un susținător al Clubului Gaz Metan Mediaș. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru încredere.

Depunerea dosarului de candidatură pentru un nou mandat la funcția de primar al municipiului Mediaș

Dragi medieșeni,

în această săptămână mi-am depus dosarul de candidatură pentru un nou mandat la funcția de primar al municipiului Mediaș. Alături de mine au fost domnișoara viceprimar Christine Thellmann și colegi din PNL Mediaș, care m-au susținut constant pe parcursul întregului mandat.

Vă mulțumesc celor aproximativ 5000 de medieșeni care ați semnat pe listele de susținere a candidaturilor noastre și vă îndemn să fiți alături de mine și de echipa mea și în perioada următoare pentru că doar împreună putem dezvolta, moderniza și înfrumuseța Mediașul.

Încheiere campanie strângere de semnături

Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea arătată.

Încheiere campanie strângere de semnături

PNL Mediaș a încheiat astăzi campania de strângere a semnăturilor pentru susținerea candidaților noștri la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Ne bucură faptul că medieșenii au semnat în număr mare pentru candidatura domnului primar Gheorghe Roman, a candidaților noștri la Consiliul Local, precum și la Consiliul Județean.

Vă mulțumim tuturor pentru susținerea arătată și vă asigurăm că încrederea dumneavoastră ne obligă și ne motivează.

#ÎmpreunăSePoate

Recepție pachet de 7 străzi din cartierul Moșnei – 6 august 2020

Joi, 6 august 2020 am făcut recepția unui pachet de 7 străzi din cartierul Moșnei. Este vorba despre:

  • str. Stejarului (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, reabilitare zid sprijin, sistem rutier și pietonal);
  • str. Oituz (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, sistem rutier și pietonal);
  • str. Carpenului (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, rețea de apă, sistem rutier și pietonal);
  • str. Fântânii (lucrări efectuate: rețea canalizare menajeră, rețea canalizare pluvială, rețea de apă, sistem rutier și pietonal);
  • str. Morii de Scoarță (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, sistem rutier și pietonal);
  • str. Arinului (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, reabilitare pod peste Valea Moșnei, sistem rutier și pietonal);
  • str. Frasinului (lucrări efectuate: rețea canalizare pluvială, rețea apă, sistem rutier și pietonal).

A fost un proiect complex care a produs un real disconfort. Le mulțumesc tuturor medieșenilor care locuiesc în zonă pentru înțelegere și susținere. Le mulțumesc colegilor mei de la Direcția Tehnică din Primărie care s-au implicat în derularea acestui proiect.

Lucrări de amenajare pe strada Sovata – 2020

Astăzi s-au încheiat lucrările pe strada Sovata din cartierul Gura Câmpului.
Practic au fost refăcute trotuarele, s-au amenajat parcări, s-au amenajat zone verzi și, nu în ultimul rând, s-a turnat covor asfaltic.

Le mulțumesc tuturor medieșenilor care locuiesc în zonă pentru implicarea, înțelegerea și susținerea arătate.

Reabilitare alei liceul Axente Sever – 2020

După foarte mulți ani aleile de la liceul Axente Sever au fost reabilitate. Mulțumesc atât conducerii liceului, cât și personalului auxiliar pentru implicare.