Contract de lucrări Geiger – Extindere rețele de apă și de canalizare

Am semnat astăzi cu firma Geiger un contract de lucrări, pentru care se lucrează de mai mult de 5 ani de zile, pe fonduri europene nerambursabile de aproximativ 150 mil lei (~ 30 mil euro). Denumirea proiectului este “Reabilitare și extindere rețele de apă și de canalizare, conducte de aducțiune și gospodărie de apă în Municipiul Mediaș”.

Lucrările vor începe în jurul datei de 1 Septembrie anul acesta și se vor derula pe o perioadă de aproximativ 3 ani, în proiect fiind incluse străzi pe care nu s-au înlocuit rețelele de apă și/sau canalizare menajeră de aproximativ 50 de ani.

Întrucât doresc ca fiecare medieșean să cunoască cât mai bine ce presupune realizarea acetui proiect major pentru orașul nostru, înainte de începerea lucrărilor într-o anumită zonă, voi fi stabili întâlniri cu toți cetățenii interesați la care vor participa alături de mine reprezentanți ai Primăriei Mediaș, ai S.C Apa Târnavei Mari și ai firmei care a câștigat licitația.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei de la S.C Apa Târnavei Mari S.A care au făcut posibilă semnarea acestui contract. Mulțumesc d-lui ministru Marcel Ioan Boloș și echipei sale de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene pentru profesionalismul și seriozitatea de care dau dovadă constant.

Leave a Reply

Your email address will not be published.