Întâlnire cu cetățenii din cartierul După Zid

Am continuat întâlnirile cu cetățenii municipiului Mediaș și în această săptămână. De această dată am fost în mijlocul locuitorilor din cartierul După Zid, unde zeci de medieșeni au venit pentru a ne aduce la cunoștință aspecte de interes public din zona în care locuiesc.

La această întâlnire am fost însoțit de domnișoara viceprimar Christine Thellmann, precum și de persoane din conducerea municipalității și a instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local.

Câteva din problemele semnalate au fost cele legate de garajele din zonă care au fost demolate, centura ocolitoare a municipiului și îmbunătățirea sistemului de colectare a deșeurilor. De asemenea, s-a ridicat și problema câinilor fără stăpân, precum și toaletarea vegetației din parcul de copii și reabilitarea fațadelor blocurilor din zonă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.