Start campanie electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020

Start campanie electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020

Dragi medieșeni,

astăzi s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020. Eu și echipa mea ne-am propus o campanie curată, civilizată în care nu vom denigra sau aduce atingere imaginii niciunui candidat sau partid politic cu care suntem în competiție.

Pe parcursul întregii campanii electorale mi-am propus, așa cum am procedat mereu, să am cât mai multe întâlniri cu dumneavoastră pentru a vă prezenta echipa mea, proiectele realizate, proiectele care sunt în curs de derulare, dar și obiectivele noastre pe termen lung pentru Mediaș.

Vă aștept cu drag la toate întâlnirile pe care le voi organiza în oraș și vă îndemn să fiți alături de mine și de echipa PNL pentru Consiliul Local, așa cum ați fost mereu.

Vă mulțumesc pentru susținerea și încrederea arătate pe parcursul acestui mandat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *