Prima ședință ordinară a Consiliului Local 2021

Dragi medieșeni,

întrucât consider că luptele politice interminabile nu își au rostul și că așteptați de la clasa politică implicare în viața comunității, am considerat că este important pentru noi toți să îi invit la Mediaș, la prima ședință ordinară din acest an a consiliului local, atât pe parlamentarii județului Sibiu, indiferent de culoarea politică, cât și pe președinta Consiliului Județean, doamna Daniela Cîmpean.

Cu acest prilej le-am prezentat și le-am cerut în același timp să susțină proiectele pe fonduri europene și guvernamentale pe care le derulează Mediașul în următorii ani, proiecte care depășesc cu mult 150 mil de euro.

De departe cel mai important proiect este în opinia mea “Varianta Ocolitoare a Mediașului“, proiect care acum se află în stadiul de evaluare a ofertelor pentru actualizarea studiului de fezabilitate.

Sunt convins că doar lăsând orgoliile la o parte și stând la aceeași masă putem să facem lucruri importante pentru comunitățile pe care le reprezentăm.

Le mulțumesc, atât parlamentarilor prezenți la Mediaș, cât și doamnei președinte a CJ Sibiu pentru mesajele de susținere transmise.

Depunere candidaturi alegeri 2016

Depunere candidatura primarie 2016Am ales să depunem candidaturile azi, de ziua sfântului mare mucenic Gheorghe, pentru că această zi are o semnificație deosebită. Așa cum sfântul Gheorghe a învins și a eliberat cetatea Silena, tot așa, îmi doresc ca noi medieșenii, împreună, să reușim să scoatem orașul din situația în care se află.

Așa cum am promis, avem o listă de consilieri locali complet nouă, o listă formată din oameni pregătiți, și dornici să se implice în rezolvarea problemelor orașului.

Aș vrea să le mulțumesc și pe această cale medieșenilor pentru că au semnat pe listele noastre de susținători, aș vrea în același timp să le mulțumesc pentru că au venit cu sugestii, cu recomandări și aștept ca și în perioada următoare să fie alături de noi.