Igienizare strada Tineretului 2021

Le mulțumesc colegilor de la EcoSal că au igienizat din nou zona din jurul blocurilor de pe strada Tineretului.

Consider că fondurile europene pe care le atragem cu destinația educația continuă a populației defavorizate sunt importante pentru a ajuta această categorie socială să se integreze în comunitate.

Strada Tineretului 2021

Dragi medieșeni, din păcate, așa arată astăzi strada Tineretului, după ce în urmă cu mai puțin de 6 luni a fost complet igienizată. Cred în continuare că demolarea celor două blocuri ar putea fi o soluție pentru înfrumusețarea zonei și dezafectarea unui potențial focar de infecție.

Acestea sunt motivele pentru care am făcut toate demersurile necesare și am reușit să semnăm în 7 mai proiectul pe fonduri europene ce prevede construirea a 84 de locuințe sociale în Baia de Nisip. Pentru a ne asigura că noile blocuri nu vor avea aceeași soartă, gândim deja un sistem de norme ce vor trebui respectate de toți cei care vor mai primi astfel de locuințe.