Precampanie electorală – iulie 2020

Dragi medieșeni,
începând de astăzi, 21 iulie, PNL Mediaș se află în precampanie electorală. Primul pas, în direcția noului parteneriat pe care vi-l propun, este completarea listelor de susținători pentru candidatura mea la funcția de primar, pentru Consiliul Local și pentru Consiliul Județean.

Aceste liste pot fi semnate, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00 la sediul PNL Mediaș din Piața Regele Ferdinand I, nr 1, dar pot fi, de asemenea, descărcate (apoi tipărite și semnate) de pe site-ul PNL Mediaș (www.pnlmedias.ro).

Vă așteptăm alături de noi. Împreună se poate!

Precampanie electorală pentru Parlamentul European – 2019

Dragi medieșeni,

s-a încheiat precampania electorală pentru Parlamentul European. În această perioadă am organizat numeroase activități pentru a face cunoscută oferta electorală a PNL. Mii de medieșeni ne-au arătat că ne sunt alături semnând listele de susținători. Mesajele dumneavoastră de apreciere ne-au dat încredere să continuăm pe drumul ales. Membrii noștri de partid s-au implicat în toate acțiunile propuse de filiala Mediaș a Partidului Național Liberal.

Vă mulțumesc tuturor. Aștept același devotament și în campania electorală ce urmează și sunt convins că împreună vom câștiga.